Alta distractie: lucrez de ceva timp la un "family tree". Bine ca a facut sora-mea toata cercetarea acum vreo 2 ani. "Toata" e un cuvant mult prea puternic. De fapt, stim atat de putin date. Am ajuns la 464 de persoane si 7 generatii.
Asa aflu ca inainte de 1900 pe Mihut ii chema Mihutz si ca aveau ceva dealuri pe care ne-am plimbat anul asta.
Sau ca femeile reprezinta 38% din toti cei inventariati.
Sau ca de la 1880 incoace au fost cel putin 8 persoane cu numele Elena in familia extinsa, dar nici o Claudia. Fain, nu?
Sau ca pe ultima suta de ani media este de 2,4 copii per familie - maximul fiind undeva la 9. (Asa-i ca suna
beton 2,4 copii per familie!?!? Cum ar fii sa ai 0.3 copii? Dar 1.5 inseamna un copil jumate'?)
Exista posibilitatea sa ti se intocmeasca o carticica in care sa apara toate informatiile despre una din rude. :))) Cartea "Claudia" are 37 de pagini. Si cand te gandesti ca in realitate nu prea spune nimic despre mine.
Miroase a Narnia. Simţi ceaţa şi frigul. Şi ramurile de care te loveşti pe culoarele mult prea strâmte. Mergi, dar încotro? În faţă - ceaţă. Îţi faci curaj şi mergi
acum la dreapta....
apoi la stanga. Ai mai fost pe aici. Poate ţi se pare.
Tot înainte. Ajungi la loc larg. Dar tot nu ştii unde-i ieşirea.
deja e seară şi eşti tot în labirint. Gardul viu îţi pare că ia forme ciudate. Tufişul din dreapta ta seamană cu un bursuc uriaş.
............... şi când te gândeşti că toată povestea asta ciudată a pornit de la o poză cu un felinar.
PS: nimeni nu s-a rătăcit/pierdut. Am plecat doar să testez noul aparat foto în parcul din spatele blocului. Pe ceaţă pare că-i din altă lume. Ştiu.
