nush' de ce, dar de fiecare data calafatul ma duce cu gandul la catul bogdan (lorelei, ionel teodoreanu). poate dunarea e de vina. poate aleile.
asta e o poza facuta ieri de mine si ... e preferata mea. fac poze de multi ani, dar inca nu am fost atat de placut surprinsa. putin impresionism, nu? :))
aduce a monet? cata modestie.... :p
acum ca am vorbit de lorelei... mi s-a facut dor de scrisorile ei. plangacioasa lectura. deh... you know what they say about first love.
7 comments:
e prea mare ispita sa postez scrisorile ei aici. deci...
Ramas bun
Ma numesc Lorelei. Legenda spune ca am ucis.
Anii mei tineri au sunat a cantec, dar am trecut pe langa ei cu dragostea de mana si am ramas cu mana intinsa ca a regelui Lear.
Mi-e sufletul ca tufisul Paiurului pe coasta Marii Negre: numai ghimpi curbi care-au incununat odata fruntea lui Hristos.
A trecut o ploaie de primavara si s-a tesut in zare braul frant de matase al curcubeului; cu el imi incing mijlocul si ma duc.
Lorelei
Daca ar fi fost sa trec printr-o padure cu lupi sa ajung pana la tine, as fi ajuns cu zdrentele tineretii mele sfasiate, dandu-ti ultima ei picatura.
De-ar fi fost sa trec prin ierburi cu serpi ca sa ajung pana la tine, cu talpile goale as fi calcat pe suierul mortii mele, aducandu-ti-o sa-i inchizi ochii.
Dar la poarta casei tale vegheaza dragostea - si mi-am tras pasii inapoi ca la iesirea cu icoana din biserica.
Cant ragusit pe sub ferestrele casei tale, cum canta copiii italieni pe strazile oraselor noastre, in mizeria frumusetii lor cu ochi mediteraneeni.
Cant cu mana intinsa sub cer, ca odinioara cei neimpacati la raspantii de drum. Ascultati, voi toti, bucuria si durerea mea.
Lorelei
Am visat as-noapte un ses inflorit cu o carare la mijloc si o piatra mare la capat, o piatra neteda si alba, lucind in soare. M-am incercat in joaca sa dau la o parte. Apoi, infierbantata, cu mare greu, am ridicat-o din loc. Misunau gandacii si viermii sub piatra alba. Si, ingrozita, m-am desteptat din somn.
Mi-e inima sura ca o minge de sare lucrata in ocne. Cine nu cunoaste truda si setea inchise intr-un bulgare de sare sa stea la o parte.
Lorelei
Totul ne desparte pe tine si pe mine: distanta, oamenii, viata si poate si destinul. Ti-aduci aminte? Ca sa-l cunoasca pe Cesar, Cleopatra, insotita de un singur credincios, a trecut marea cu barca, infruntand-o, s-a lasat infasurata intr-un sac oridnar si dusa pe umeri in palatul lui Cesar, fara ca nimeni sa-si inchipuie ca intr-un tol purtat pe umeri regina Egiptului vine sa-l vada pe Cesar.
Iata ce-ti aduce scrisoarea mea. Nu ma tem nici de zambetul tau. Deci nu ma tem de nimic. Sunt ceea ce-i dincolo de fereastra odaii tale: departarea. Sunt cea mai mica fata a lumii intre randunelele ei fiindca ma infasor in intregul ei necunoscut. Privirea ta nu ma va gasi nicaieri. Amintirea ta nu are unde sa ma afle. Glasul tau nu poate sa ma strige si nu stie unde. Sunt intre cele patru zari: raspantia lor.
Cu zece ani in urma ti-as fi spus :"Cu-cu". Dar sufletul meu si-a pierdut glasul copilariei. Stii sa asculti? Auzi vantul la fereastra? Auzi pasarile care pleaca si se intorc, ducand si aducand primavara? Stii ce-i nostalgia? Privesti uneori pe fereastra fara sa vezi nimic? Sunt pe acolo si intr-acolo, fara fiinta, o apropiere si o indepartare in preajma ta.
Gandeste-te la mine ca la o stea desprinsa din tine si dusa in intunericul fara fund.
scrisorile lui Lorelei. acum 12 ani le-as fi putut recita. acum doar le recunosc. si-mi par atat de departate.
gata. nu mai scriu. mai bine citesc. daca tot l-am scos pe ionel din raft
Post a Comment